Despre Viata
Vreau sa scriu. Pentru ca n-am scris de mult. Pentru ca nici nu stiu daca am scris vreodata. Pentru ca nu mai caut galagia celorlalti, ci linistea mea.
Vreau sa scriu despre viata. Cred ca am senzatia ca stiu despre ce-i vorba, la 22 de ani. Habar n-am. Nici nu stiu daca incep inca sa-mi dau seama. Dar stiu ca e o lupta. Zilnica. Pe strada, in ziua mare, in soarele amiezii.
Viata nu-ti da pauza intre 13:00-15:00 sa-ti odihnesti picioarele si sa mananci. Viata nu are program de lucru 8h/zi. Francezii pot iesi in strada pentru croissant-uri gratis, dar nu vor obtine niciodata 35h de viata/saptamana. Viata nu vine in ture, nu-ti suna secretara inainte, nu-si inchide telefonul dupa ora 19:00, nu bea cu tine in weekend.
Te face sa vrei ce nu ai. Sa obtii si sa nu mai vrei. Te face sa vrei sa fii mare, cand te trezeste tata cu mana lui rece pe spate. Te face sa vrei sa fii mare, cand dimineata painea e mereu prajita si e cu unt si ceai si mama e mereu acolo. Te face sa vrei sa fii mare cand singura grija era sa-ti pregatesti ghiozdanul de cu seara. Te face sa vrei din nou toate astea exact atunci cand stii ca s-au dus…
Va urma




